Modalități simple, dar eficiente, să îl ajuți pe copilul tău când este furios

 

Țipă, lovește, jignește, nu te aude! E tot copilul tău, dar parcă este altcineva în acele momente.

Furia e una dintre cele mai “de speriat” emoții ale copilului tău. Furia copilului tău te duce și pe tine într-un carusel de trăiri.

De ce are un așa impact această emoție?

Când e furios, copilul se manifestă puternic și pare că se adresează direct persoanelor din jur. Inclusiv ție. Asta te pune pe tine în discuție ca fiind părinte bun sau rău.

Așa că, de cele mai multe ori, încerci din răsputeri să oprești copilul folosind o metodă pe care o găsești eficientă în acel moment: apelul la autoritate.

Țipi la el pentru a-i arăta că ești mai puternic, îi aplici pedepse și îl trimiți în camera lui.

Și apoi, când stările acestea se diminuează, începi să simți vinovăție și să-ți promiți că data viitoare vei fi calm. Reușești de câteva ori, până când paharul se umple din nou și o iei de la capăt.

Cum este posibil să rupem acest cerc vicios?

Înainte de toate, gândește-te puțin la tine. Ce te înfurie? Cum te manifești?

Dacă analizezi un pic lucrurile vei vedea că și tu te înfurii din diverse motive. Atunci când lucrurile se întâmplă altfel decât crezi tu că TREBUIE ca ele să se întâmple.  Atunci când etichetezi negativ anumite persoane sau situații: copilul, soțul, șeful, vecina de la etajul x, politicienii, mărirea taxelor, lipsa unui produs pe care ți-l doreai din magazine exact când ai mai mare nevoie de el etc.

Ei bine, dacă pentru tine este normal, functional să te înfurii în aceste situații, de ce nu ar fi normal și pentru copil să se manifeste la fel?

De exemplu, atunci când nu primește câtă ciocolată, desene animate, jucării își dorește sau când copilul cu care se joacă în parc este rău sau nedrept?

La fel cum în cazul tău ar fi ciudat să te bucuri în situațiile mai sus enumerate, la fel de ciudat ar fi și în cazul copilului tău.   Aceste probleme pe care le simte copilul tău sunt la fel de importante ca și problemele tale de adult .

Furia nu este , însă, emoția adecvată nici în cazul tău și nici în cazul copilului tău.

Dacă e ști atent, poți observa că, de fapt, furia copilului tău îți provoacă teamă. Se întâmplă, de multe ori să simțim teamă în raport cu furia copilului, pentru că nici noi nu am fost ajutați să gestionam propria noastră furie cand am fost copii.

 

Furia copilului tău nu are de-a face cu tine, nu este un instrument de evaluare a performanței tale ca părinte. 

Furia are de-a face, fie cu imaturitatea corticală a copilului tău (până pe la 4 ani), fie cu lipsa strategiilor de reglare emoțională în raport cu situațiile în care lucrurile se întâmplă altfel decât își dorește el.

 

Este bine să ai în vedere două lucruri foarte importante:

1.  există emoții funcționale și emoții disfuncționale

și

2. emoțiile sunt determinate atât de situație cât și de felul în care interpretezi tu situațiile cu care te confrunți.

 

Furia este o emoție negativă disfuncțională pentru că, de cele mai multe ori, se manifestă prin agresivitate, iar manifestările agresive, nu numai că nu ne ajută să rezolvăm problemele cu care ne confruntăm, dar ne și creează probleme în plus. 

Dacă, de exemplu, te înfurii pe un coleg de muncă din cauză că ar dori să-ți paseze ție sarcinile lui și începi să țipi la el și să-l jignești, asta nu va rezolva problema. Ba mai mult, relația cu colegul tău se va deteriora și mai mult, imaginea ta în colectiv va avea de suferit etc.

La fel și în cazul copilului: dacă tu îi interzici să mănânce o a doua înghețată și el începe să bată din picior, să-ți spună că ești un părinte rău, asta nu îi va aduce o a doua înghețată, ci e posibil să se aleagă și cu o pedeapsă pentru comportamentul demonstrat (atenție, pedeapsa nu îl va învăța cum să se descurce cu frustrarea).

Cum putem, așadar, să scăpăm de furie?

Cea mai eficientă modalitate care rezolvă problema pe termen lung, dar și cea mai dificilă, este să faci așa numita RESTRUCTURARE COGNITIVĂ.

Adică să înlocui ești gândul care îți produce furie, cu un altul funcțional, care să te ducă la nemulțumire.

Așadar, va trebui să înlocuiești gândurile de tipul: Copilul TREBUIE să mă asculte! Lucrurile TREBUIE să fie corecte! Colegii TREBUIE să …., Viața TREBUIE să…., Eu TREBUIE să…, cu PREFERINȚE, DORINȚE: Aș prefera ca al meu copil să asculte ce spun eu etc.

Ce efect vei obține?

Deși vei avea tot o emoție negativă și anume regretul sau nemulțumirea, aceasta îți va permite să rămâi rațional și să cauți o soluție să obții cât mai mult din ceea ce îți dorești, sau să îți dai seama că poate ar fi cazul să ajustezi așteptările pe care le ai în acord cu realitatea.

Cum îl ajuți pe copil să gândească astfel?

•  Vorbind, făcând vizibil, modul în care gândești, cât mai des și fără a termina cu referiri la adresa lui : ”Așa să faci și tu și să nu te mai înfurii!”. Nu sunt necesare aceste cuvinte pentru că el/ea va prelua în mod implicit modul tău de a vedea lucrurile.

De exemplu poți spune: “Mi-aș fi dorit tare mult să nu plouă astăzi!” Dacă aș fi spus: “TREBUIE să nu plouă pentru că așa vreau eu, aș fi fost furioasă și ploaia tot nu s-ar fi oprit. Așa că m-am gândit că nu TREBUIE să înceteze ploaia doar pentru că vreau eu, desi mi-aș dori. Astfel sunt doar nemulțumită, dar mă pot gândi cum altfel aș putea petrece în mod plăcut timpul dacă nu pot ieși în parc.”

•  Să vorbești cu copilul când este mânat de acest TREBUIE.

Să luăm exemplul în care copilul cere o foaie de hârtie A4 și tu îi spui că nu ai, dar că îi vei putea aduce a doua zi de la birou. Copilul continuă să repete că vrea foaia chiar atunci.

Ai putea să-i spui: “Eu nu am foaie, dar hai să vedem! Poate dacă tu repeți că vrei foaia chiar acum și că TREBUIE să o primești pentru că o vrei, poate apare o foaie în fața noastră!” Aceasta remarcă nu trebuie să fie în niciun caz ironică. După ce spui acest lucru, aștepți cu blândețe. Dupa 1-2 minute, poți continua: “Ești nemulțumit că nu ai foaie și mie îmi pare rău că până mâine nu îți pot aduce una. Hai să vedem ce putem face: ar fi ok să primești o foaie dintr-un caiet dictando? Ai dori să scrii cu cretă pe tabla ta? Ai dori să te joci cu altceva?”

 

Dacă copilul este deja furios, nu mai are rost să încerci să-l convingi cu argumente rationale pentru că pur și simplu nimeni nu poate fi ra ț ional atunci când are o emoție disfuncțională!

 

Ce vei obține dacă, totuși, vei încerca? Furia copilului va crește și, probabil, te vei înfuria și tu!

 

Ce e de făcut cu furia în această etapă?

Să ne gândim la manifestările fiziologice ale furiei: Furia ne dă un plus de energie, inima ne bate mai repede, ne înroșim și ne simțim mai puternici. De aceea furia va fi descărcată prin manifestări agresive.

•  Copilul va trebui să fie încurajat să descarce acest surplus de energie într-un mod funcțional : să sară ca mingea, să facă genuflexiuni, să țipe cu fața în pernă, să lovească un sac de box, să inspire și să expire lent, ca și cum ar avea un balon în abdomen.
•  Și încă un lucru foarte important: tu, ca părinte, trebuie să îi arăți că ești puternic și îl ajuți . Ține minte că atunci când este invadat de furie, copilul se simte neputincios! Un părinte furios e un părinte SLAB, pe care el simte că nu se poate baza.

 

Cristina Tohănean

Psiholog, psihoterapeut

www.cristinatohanean.ro