Psihoterapie copii
Copilul meu face pipi în pat (prezentare caz)
Nume: A.P.
Vârstă: 5 ani şi 7 luni – fetiţă
Mediu de provenienţă: urban
Nivel de studii: copilul frecventează grădiniţa la grupa mare
Statut marital: mama este căsătorită cu tatăl fetiţei, iar S.I. este unicul lor copil
Diagnostic: enurezis
Scurta prezentare a evenimentelor semnificative din anamneza pacientului:
A.P. este unicul copil al familiei. Întrucât tatăl este plecat în străinătate în interes de serviciu pentru câteva luni, mama este ajutată în creşterea copilului de către soacra acesteia venită din provincie. Fetiţa a mai stat la bunici şi pe parcursul vacanţelor. Mama este ocupată cu serviciul şi cu studiile, astfel încât A.P. îşi petrece cea mai mare parte a timpului împreună cu bunica. Din spusele mamei bunica este foarte permisivă, nu pune limite, iar fetiţa apelează la ajutorul bunicii şi atunci când ar putea face singură anumite lucruri: bunica este cea care hrăneşte copilul, bunica îi aduce apă, strânge jucăriile, hainele etc. Fetiţa nu a fost continentă până la această vârstă. Comportamentul problematic se manifestă atât acasă cât şi la grădiniţă în timpul somnului de prânz. Investigaţiil medicale infirmă ipoteza unor probleme în plan somatic. Educatoarea spune că fetiţa este comodă şi de multe ori preferă să facă în pat decât să se ducă la baie. Mama nu a observat o modificare a frecvenţei comportamentului ca urmare a plecării tatălui. Fetiţa nu poartă pamperşi, iar bunica sau mama sunt cele care schimbă lenjeria fetiţei.
Conceptualizarea cazului
1.Factori etiologici
Lipsa limitelor şi a responsabilizării în acord cu vârsta, menţin fetiţa într-un stadiu de dezvoltare anterior vârstei cronologice. Fetiţa are mai multe beneficii jucând rolul de “copil mic” şi prin urmare nu pune în act comportamente specifice rolului de “copil mare”
2. Ipoteza de lucru
Datorită îngrijirilor bunicii, îngrijiri care nu sunt corespunzătoare vârstei cronologice a fetiţei, fetiţa a regresat la o vârstă anterioară. Lipsa de responsabilizare şi avantajele pe care le are fetiţa (este îmbrăcată, încălţată, i se dă să mănânce, nu trebuie să-şi strângă jucăriile) funcţionează ca şi întăriri).
De asemenea, atenţia pe care o primeşte la grădiniţă şi acasă atunci când udă patul funcţionează ca şi întăriri pentru acest comportament, chiar dacă este vorba despre o atenţie negativă.
Din perspectiva modelului clasă de probleme – clasă de soluţii, problema constă în incapacitatea de a avea un control al musculaturii fine în cazul controlului sfincterian. Clasa de soluţii o reprezintă acele situatii în care A.P. are musculatura fină bine exersată
3. Obiectivele terapiei
1. dobândirea controlului sfincterian
2. achiziţionarea de către fetiţă a unor deprinderi de autoîngrijire în acord cu vârsta cronologică
3. achiziţionarea de către mamă a unor tehnici de disciplinare pozitivă