Loading...

 

 

Află de ce sunt importante competențele sociale pentru copilul tău

 

 

 

Mi-aș dori să îmi văd copilul că se descurcă în relațiile cu ceilalți și că se simte confortabil să interacționeze.  

 

Cine nu își dorește acest lucru pentru propriul copil? Poate că nu ne spunem exact așa. Sau nu ne gândim mult la subiectul acesta. Dar dorința aceasta există.

 

Poate vei spune: ei bine, copilul învață automat să interacționeze. Nu se întâmplă asta de când e mic și începe să comunice cu mama și apoi și cu alți membri ai familiei, și apoi cu alți copii, educatoarea, profesoara și așa mai departe?

 

Așa este. Copilul învață încă de mic prin observare, prin imitație. De aceea este bine să îi asigurăm cât mai multe ocazii de socializare.

În același timp, socializarea înseamnă și un set de norme. De comportamente acceptate și așteptate de la cei mici.

Nu ne putem aștepta ca cel mic să cunoască aceste norme și ce se așteaptă de la el de unul singur.

 

Să știm ce înseamnă COMPETENȚELE SOCIALE la cei mici și cum le putem dezvolta înseamnă o șansă în plus acordată copilului de a se bucura de toate beneficiile aduse de interacțiunile cu ceilalți.

 

 

COMPETENŢA SOCIALĂ se referă la abilitatea copiilor de a forma relaţii sociale funcţionale cu ceilalţi copii şi cu adulţii din viaţa lor.

Ea este strâns legată de competența emoțională care se înseamnă abilitatea copiilor de a se adapta atât la propriile emoţii cât şi la emoţiile celorlalţi.

Cele două tipuri de competențe sunt de fapt fațetele inteligenței emoționale. 

             

           

Hai să vedem de ce este important să dezvoltăm competențele sociale!

 

            După cum spuneam mai sus, competenţele emoţionale sunt strâns legate de competenţele sociale.

Aceasta deoarece gestionarea propriilor emoţii şi ale celorlalţi este deosebit de importantă pentru iniţierea şi menţinerea relaţiilor sociale.

          Dacă te gândești la perioada preșcolară vei vedea extrem de clar importanța și felul în care se influențează cele două tipuri de competențe.

Vedem aici foarte bine cum popularitatea şi formarea prieteniilor depind în mare măsură de abilitatea copilului de a recunoaşte şi de a reacţiona adecvat la emoţiile proprii şi ale celorlalţi.

 

Copiii ale căror competenţe sociale sunt insuficient dezvoltate pot fi dați de-o parte şi respinşi de colegii lor, petrecând mai mult timp jucându-se singuri, ceea ce contribuie, din păcate, la izolare şi la interacţiuni limitate cu copiii de aceeaşi vârstă.

Se va crea un cerc vicios.

Izolarea duce către mai puține contexte în care copiii pot învăţa competenţele sociale specifice vârstei.

Iar dacă acest lucru continuă mai mult timp, problemele de relaționare se pot agrava și croniciza. Practic cel mic își va interioriza anumite modele deficitare de relaționare din cauza lipsei de repere și va tot repeta aceste modele în propriul dezavantaj.

 

          Mai mult, lipsa popularităţii printre colegi şi izolarea vor duce la o imagine negativă de sine şi la evitarea celorlalţi copii, situaţii în care pot apărea probleme asociate, precum depresia şi anxietatea.

 

          S-a constatat că acei copii cu abilităţi sociale slab dezvoltate pot avea o gama mai largă de dificultăți asociate:

·     dificultăţi în urmărirea instrucţiunilor educatoarei,

·     concentrare scăzută în cadrul activităţilor,

·     capacitate scăzută de a-și îndeplini în mod corespunzător sarcinile de la grupă.

 

Pe termen lung aceste deficite duc la dificultăţi de adaptare la cerinţele şcolare şi, în cazuri grave, la absenteism şi abandon şcolar.

 

Știi acum despre importanța competențelor sociale. Te invit să citești și articolul despre cum putem ajuta copilul la dezvoltarea acestor competențe!

 

Cristina Tohănean

Psiholog, psihoterapeut

Te așteptăm cu drag

Pentru mai multe informații, va trebui să ne contactezi.

Cabinet Lujerului


Cabinet Gorjului

Despre noi


Suntem o ehipă de psihologi tineri, dar cu experiență, entuziasmați și empatici, gata să folosim toate aceste resurse în sprijinul tău

Te poți programa chiar de aici sau poți doar să ceri mai multe informații.

Trimite un mesaj

Adresa

  • str. Cupolei nr. 5, bl. 2B, sc. 1 ap. 2, parter, 061153, aproape de Cora Lujerului
  • Bld. Iuliu Maniu 156A, parter, Sector 6, Bucuresti cod 061117
  • 0723552250
Confidențialitate     Protecția datelor personale     Parteneri